Exista numerosi turisti care calatoresc fara sa se intereseze de mai multe detalii legate de locul in care se afla. Desi frumusetea peisajului, mancarea delicioasa si experientele unice prin care treci iti dau senzatia ca nu ai nevoie de detalii suplimentare despre destinatia ta de vacanta, ignorarea acestora te poate face sa ratezi cateva aspecte interesante.
De exemplu, daca ajungi in Zanzibar, vei fi hipnotizat de frumusetea locului, care pare a fi un coltisor desprins din Rai. Nisipul alb si fin este continuat de apele albastre ale oceanului, datorita carora poate fi dificil sa distingi linia orizontului. Ospitalitatea localnicilor si numeroasele excursii la care vei participa te pot distrage de la faptul ca Zanzibar este un loc unic in lume din punct de vedere istoric, geografic si cultural.
De aceea, inainte de a porni la drum, iata cateva detalii esentiale despre arhipelagul in care vei trai unele dintre cele mai minunate zile din viata ta!
Asadar… unde e Zanzibar?
Imagineaza-ti ca ai deschis aplicatia de harti din telefon si vrei sa ajungi in Zanzibar. Va trebui sa dai zoom out serios si sa mergi pana in Africa, mai exact in emisfera sudica. Pe coasta de est a continentului african si pe cea de vest a Oceanului Indian, vei descoperi Tanzania, denumita oficial Republica Unita a Tanzaniei. Aceasta este formata din teritoriul principal, Tanganika, si arhipelagul Zanzibar – combinatie care reiese si din numele Republicii.
Desi apartine de Tanzania, Zanzibar ramane un teritoriu semi-autonom, unde exista doua limbi oficiale, swahili si engleza. De altfel, daca zbori spre Zanzibar si nu tranzitezi Tanzania, nu vei avea nevoie de vaccinul special cerut de aceasta din urma.
Zanzibar este format din doua insule principale, Zanzibar (in sud) si Pemba (in nord), precum si din multe alte insule mici. Existenta recifurilor de corali in vestul arhipelagului creeaza o coasta fragmentata, cu plaja ingusta si apa adanca. Pe partea de est, coasta este expusa la influentele valurilor si mareelor, motiv pentru care aici exista chiar si o insula care dispare si reapare periodic.
Capitala se afla in Zanzibar City, unde se afla un loc pe care oricine trebuie sa il viziteze: vechiul oras Stone Town. De altfel, aici este locul in care s-a nascut unul dintre cei mai iubiti artisti din toate timpurile, Freddie Mercury, solistul formatiei Queen. In oras, exista cladiri construite de portughezi, indieni, arabi sau britanici, toate vorbind despre istoria cosmopolita a locului!
Moneda oficiala este shillingul tanzanian (TZS), iar un euro reprezinta aproximativ 2.441 TZS. Economia insulei se bazeaza pe turism, pescuit si cultivarea mirodeniilor. Acestea din urma sunt utilizate pentru gatit ori pentru diferite produse cosmetice si farmaceutice.
Turistii prefera sa viziteze Pemba, partea de nord a insulei, iar una dintre cele mai frumoase si plaje de aici este Nungwi. Cu toate acestea, se pot face numeroase excursii optionale in Zanzibar, prin intermediul carora sa admiri indeaproape fauna si flora diversa. Printre surprizele de care vei avea parte, se numara si maimutele Red Colobus, specii endemice de delfini si pasari, testoase gigantice si multe altele. Asadar, porneste intr-o aventura intr-un loc unic din lume si vei fi impresionat la fiecare pas!
Leave A Comment