De obicei, atunci cand vine vorba despre o destinatie turistica sau alta, opiniile celor care au vizitat respectivul loc nu sunt chiar unanime, existand intotdeauna si cateva voci contra, din varii motive: discrepantele dintre asteptarile nerealiste si realitate, exigentele mult prea mari ale unora, care nu reusesc sa se bucure de conditii „normale” daca nu beneficiaza de unele de lux etc. Totusi, in ceea ce priveste Zanzibarul, norocosii care si-au oferit sansa de a merge acolo par sa fi ajuns la un consens: arhipelagul de la Oceanul Indian este intr-adevar unic, surprinzandu-i pe toti cu magia sa.
Zanzibar – pareri exclusiv pozitive. Iata motivele!
1. Oamenii sunt foarte prietenosi. Toti cei care si-au petrecut un sejur in teritoriul care apartine de facto de Tanzania au ajuns la concluzia ca localnicii sunt mult mai prietenosi decat se asteptau, fara a avea neaparat un motiv anume pentru comportamentul lor (cu exceptia dorintei de a castiga bani de pe urma produselor vandute sau a serviciilor prestate). Doua posibile explicatii: prima – faptul ca zona este una eminamente turistica, iar relatia cu vizitatorii este esentiala, iar a doua – saracia din tara, care provoaca o atitudine de cvasi-dependenta fata de ceilalti;
2. Se mananca extrem de bine. Parerile despre Zanzibar sunt atat de bune intrucat… trec prin stomac! Pe langa peisajele care iti taie respiratia, mai ales din punct de vedere cromatic, o alta caracteristica pe tot intinsul insulei tine de mancarea locala, atat preparatele pe gratar si fructele, cat si celebrele mirodenii. Pilau, peste, homar, calamar, orez, sosuri – orice ti-ai dori, vei gasi pe mesele din hoteluri, restaurante sau de pe strada, iar ananasul, mango si fructul pasiunii n-au fost nicicand (sau, mai degraba, niciunde) mai zemoase si mai gustoase;
3. Preturile sunt scazute si… negociabile. O alta caracteristica importanta a Zanzibarului se refera la costul vietii si, implicit, al unei vacante de una-doua saptamani sau poate chiar mai mult. Astfel, preturile sunt sub cele practicate in majoritatea tarilor din care provin turistii, mai ales daca vorbim despre locuitori din UE. Pe langa costurile propriu-zise reduse, un alt beneficiu al acestui fapt este reprezentat de confortul psihologic provenit din faptul ca un asemenea concediu nu va reprezenta sub nicio forma un efort financiar deosebit. Mai mult decat atat, la fel ca in Turcia, Egipt sau alte destinatii, aproape totul se… negociaza;
4. Temperaturile sunt ideale tot timpul anului. Spre deosebire de alte destinatii turistice, in Zanzibar nu exista „sezonalitate”, intrucat temperaturile sunt aproape la fel de bune tot timpul anului (de la „doar” 26 de grade Celsius in iunie, iulie, august si septembrie la 29 de grade Celsius in decembrie, ianuarie, februarie si martie). Astfel, singura variabila „interna” tine de numarul de zile ploioase: de la numai 7 in februarie la 19 in aprilie. In rest, decizia tine de preferinte, pretul biletelor de avion, posibilitatile profesionale de a opta pentru concediul de odihna intr-o anumita perioada etc. In concluzie, suntem de… parere ca Zanzibar este locul perfect in care sa uiti de griji si sa te relaxezi asa cum meriti – te asteptam!
Leave A Comment